|
|
|
Prima / Comunicate de presă
Comunicate de presă
Desemnarea procentuală a trecut în competența Agenției Servicii Publice
27.12.2018
În data de 21 decembrie curent a intrat în vigoare legea privind modificarea unor acte legislative prin care Agenția Servicii Publice (ASP) devine instituția competentă pentru recepționarea cererilor de participare la mecanismul desemnării procentuale și întocmirea listei beneficiarilor.
|
Abordări noi în cercetarea eficientă a infracțiunilor
20.12.2018
Ministerul Justiției, Procuratura Generală, reprezentanții sistemului judecătoresc și experți străini au discutat în cadrul unei conferințe internaționale, organizate la Chișinău, despre procesul urmăririi penale și cercetarea infracțiunilor în Republica Moldova, prin prisma standardelor internaționale în domeniu și deficiențelor de ordin practic și legal.
|
Asistența tehnică a Consiliului Europei în domeniul justiției penale
05.12.2018
Reprezentanții principalelor autorități din domeniul justiției, implicate în proiectul derulat de Consiliul Europei (CoE) privind justiția penală, s-au întrunit în format larg recapitulând progresele activităților și au stabilit un plan de lucru pentru primul semestru al anului 2019.
|
|
|