Prima / Comunicate de presă » Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a purtat la Berlin o discuție bilaterală cu omologul său german, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger imprimare
Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a purtat la Berlin o discuție bilaterală cu omologul său german, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger
22.10.2012    

Ministrul Justiției, Oleg Efrim, a avut astăzi la Berlin, unde a fost invitat să participe la lucrările Forumului UE-Moldova 2012, o întâlnire bilaterală cu Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, ministru federal al Justiției din Germania. Discuția dintre cei doi s-a axat pe acțiunile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova întru implementarea prevederilor Strategiei de Reformă a Sectorului Justiției 2011-2016.

În context, Oleg Efrim i-a relatat omologului său german despre eforturile depuse de Ministerul Justiției de la Chișinău pentru promovarea unui complex set de modificări la actele legislative ce privesc organizarea și funcționarea sistemului judecătoresc, precum și a unei noi Legi privind selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor. Acest pachet a fost adoptat de Parlamentul Republicii Moldova și a intrat deja în vigoare, iar în prezent au fost înființate mai multe grupuri de lucru care elaborează un nou set de inițiative legislative ce vizează, în particular, îmbunătățirea procedurilor privind răspunderea disciplinară a magistraților, dar și măsuri mai drastice de prevenire și combatere a corupției în sectorul Justiției. Acestea urmează a fi prezentate spre aprobare Guvernului până la sfârșitul lunii octombrie și vor cuprinde, potrivit lui Oleg Efrim, sancțiuni mai severe pentru actele de corupție, inclusiv prin lipsirea celor condamnați de garanțiile aferente funcțiilor, instituirea obligației de testare la poligraf a candidaților la funcția de judecător și procuror, precum și aplicarea testelor de integritate în privința actorilor din sectorul Justiției.

Cu această ocazie, Oleg Efrim i-a mulțumit doamnei Sabine Leutheusser-Schnarrenberger pentru sprijinul multilateral și necondiționat acordat de Guvernul federal german, atât prin intermediul proiectelor comune ale Uniunii Europene, dar mai ales prin intermediul Fundației germane pentru Colaborare Juridică Internațională (IRZ). Expertizele consistente pe marginea pachetului de modificări legislative privind organizarea și funcționarea sistemului judecătoresc, îndeosebi în partea ce ține de revizuirea instituției imunității judecătorilor din Moldova, au constituit un suport extrem de valoros oferit Ministerului Justiției de la Chișinău în perioada elaborării acestora, a subliniat Oleg Efrim.

În cadrul întrevederii dintre cei doi miniștri s-au mai discutat noi forme de cooperare juridică și prioritățile pentru anul 2013, iar Sabine Leutheusser-Schnarrenberger a fost, de asemenea, invitată de Oleg Efrim să întreprindă o vizită în Republica Moldova.   

Mâine, pe 23 octombrie, Oleg Efrim va ține un discurs și va răspunde la întrebările participanților în cadrul rundei de dezbateri privind reforma sistemului de Justiție și Afaceri Interne din Moldova. Lucrările Forumului UE-Moldova din acest an întrunesc participarea unor înalți demnitari, lideri politici și experți din Germania, România, Polonia, Ucraina și Moldova. În dezbateri se mai află teme ce țin de relaţiile dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, abordate din perspectiva asocierii politice şi integrării economice, politicile externe şi de securitate în Europa de Est, relaţiile economice şi mediul de afaceri, rolul societăţii civile şi al administraţiei publice locale în promovarea reformelor, soluţionarea conflictelor şi integrarea europeană.

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 8343364     Soluție
 
Servicii
Close