Prima / Comunicate de presă » Instituția Agentului Guvernamental va fi reformată imprimare
Instituția Agentului Guvernamental va fi reformată
23.10.2014    

Organizarea eficientă a activităţii reprezentantului Guvernului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului va fi reglementată de o nouă Lege cu privire la Agentul Guvernamental, elaborată de Ministerul Justiției. Aceasta va consolida mecanismele de implementare a Convenției Europene, și anume procesul de reprezentare și procesul de executare a hotărârilor și deciziilor Curții Europene. În cadrul unei ședințe, experții Consiliului Europei au prezentat un raport asupra proiectului de lege și au declarat că este necesară promovarea acestuia.

Proiectul legii prevede modificarea conceptuală a rolului și locului Agentului Guvernamental ca un coordonator al procesului de executare între autoritățile judiciare, executive și legislative. Legea propune, în premieră, introducerea a două concepte: de supraveghere guvernamentală și control parlamentar asupra procesului de executare. Între aceste două mecanisme va exista nu doar o relație de coordonare, ci și o relație interdependentă de responsabilitate între autorități.

Totodată, documentul propune păstrarea locului Agentului Guvernamental pe lângă Ministerul Justiției - o practică pe larg răspândită în mai multe state europene, membre ale Consiliului Europei. Pentru ai asigura independența și autoritatea, s-a păstrat modalitatea de numire a Agentului Guvernamental printr-o hotărâre a Guvernului, cu subordonarea ierarhică față de ministrul Justiției și prim-ministru.

De asemenea, documentul mai propune și mecanisme noi, cum ar fi instituirea unui registru public al hotărârilor și deciziilor Curții Europene, dar și soluțiilor date de Comitetul de Miniștri în procesul de monitorizare a executării. Mai mult, se prevede și modalitatea anumitor rectificări sau solicitări de interpretări a hotărârilor și a deciziilor Curții Europene.
Prin adoptarea acestui proiect de lege se va asigura respectarea Convenției Europene și a jurisprudenței sale, precum și reglementarea competențelor Agentului Guvernamental, a practicilor de reprezentare a Republicii Moldova în fața Curții Europene pentru Dreptului Omului și procesului de executare a hotărârilor și deciziilor Curții.

Elaborarea noului proiect de lege face parte din Planul de Acţiuni privind implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016.

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: Direcția apostilă și legalizare: tel. (+373 22) 20 14 56; (+373 22) 20 14 77; Secretariat Ministerul Justiției (+373 22) 20 14 31.
Linia instituțională pentru informare: +373 22 20 14 20
Vizitatori total: 10867659     Soluție
 
Servicii
Close