Prima / Comunicate de presă » CoE și UE susțin reformele din justiției imprimare
CoE și UE susțin reformele din justiției
20.11.2014    

Viceministrul Justiției, Sabina Cerbu, a avut ieri o întrevedere cu reprezentanţii Direcţiei criminalitate economică a Consiliului Europei (CoE). În cadrul întrevederii, oficialii au discutat asupra proiectului de asistenţă în domeniul domeniul luptei împotriva corupţiei şi spălării banilor în Republica Moldova, care va fi implementat în următorii trei ani de CoE, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Experţii europeni se află la Chişinău într-o misiune de evaluare pentru definitivarea proiectului.

Potrivit reprezentanților CoE, proiectul va costa două milioane de euro și va contribui la implementarea Planului de Acţiuni pentru susţinerea reformelor democratice în Republica Moldova, lansat de Consiliul Europei în anul 2013.

Viceministrul Justiției, Sabina Cerbu, a salutat iniţiativa comună a CoE şi Uniunii Europene și a afirmat că Ministerul Justiției va analiza pe ce segmente este nevoie de suport și asistență.

În contextul discuțiilor, viceministrul Justiției a trecut în revistă toate acțiunile realizate în domeniul luptei cu corupția. "La sfârșitul anului trecut a fost aprobat un amplu pachet de legi anticorupție, care prevede ridicarea imunității judecătorilor pentru infracțiuni de corupție, confiscarea extinsă a averilor, introducerea unei noi componențe de infracțiune privind "îmbogățirea ilicită". Din luna august este pusă în aplicare Legea privind testarea integrității profesionale a funcționarilor, iar rezultatele sunt îmbucurătoare", a menționat Sabina Cerbu.

Experții CoE au felicitat Ministerul Justiției că a reușit să expedieze Comisiei de la Veneția proiectul Legii privind Procuratura. Potrivit lor, acesta este un pas important în continuarea reformei justiției.

Delegaţia CoE a avut întrevederi și cu reprezentanţii Delegaţiei Uniunii Europene de la Chişinău, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie, Procuraturii Generale, Comisiei Naţionale de Integritate, dar şi cu experţi din cadrul societăţii civile.

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 8343404     Soluție
 
Servicii
Close