Prima / Comunicate de presă » Consiliul de Integritate al ANI se convoacă în ședință imprimare
Consiliul de Integritate al ANI se convoacă în ședință
29.12.2016 Rodion Guștiuc   

Reprezentanții mass-media sunt invitați la prima ședință a membrilor nou aleși în Consiliul de Integritate al ANI. Evenimentul se va desfășura vineri, 30 decembrie 2016, cu începere de la ora 11:00, la sediul CNI (Chişinău, str. Alecu Russo 1), în sala de ședințe (etajul IV).

Vor participa: Anatolie Donciu, președintele în exercițiu al CNI, Vladimir Cebotari, ministrul Justiției, și cei 7 membri din Consiliul de Integritate al ANI: Victor Micu (din partea Consiliului Superior al Magistraturii), Mircea Roşioru (din partea Consiliului Superior al Procurorilor), Viorel Rusu (din partea Congresului Autorităţilor Locale), Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (din partea Parlamentului), Victoria Iftodi (din partea Guvernului), Dumitru Țîra, fondatorul Realitatea și Tatiana Pașcovschi, ofițerul de comunicare la Asociația obștească „Promo-Lex" (din partea societății civile).

Amintim că, Legea cu privire la Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a fost adoptată de Parlament pe 17 iunie 2016 și a intrat în vigoare pe 1 august curent. Noua structură a fost creată prin reorganizarea Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), fiind succesorul ei în drepturi. Toți membrii în Consiliul de Integritate al ANI au fost desemnați pentru un mandat de 5 ani.

Potrivit legii, Consiliul de Integritate este convocat în prima ședință de către preşedintele CNI, desfășurată la sediul acesteia, în termen de 15 zile de la desemnarea a cel puțin 5 membri ai Consiliului. În termen de 2 luni de la prima ședință, va fi organizat concursul pentru suplinirea funcțiilor de președinte și vicepreședinte al Autorității.

Controalele privind averea, conflictele de interese, incompatibilitățile și restricțiile, începute de CNI până la data intrării în vigoare a noii legi, continuă potrivit procedurii prevăzute. Actele și acțiunile efectuate în cadrul CNI până la intrarea în vigoare a prezentei legi rămân valabile.

Declarațiile cu privire la venituri și proprietate și declaraţiile de interese personale, depuse până la intrarea în vigoare a prezentei legi, rămân valabile și vor putea fi utilizate de către ANI în cadrul procedurilor sale de control pentru realizarea atribuțiilor specifice prevăzute de lege.

 

Pentru mai multe informații, contactați

Serviciul Protocol, Informare și Comunicare cu Mass-Media al Ministerului Justiției

tel: (+373 22) 20 14 40 / e-mail: presa@justice.gov.md

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 8358566     Soluție
 
Servicii
Close