Prima / Comunicate de presă » Implementarea inițiativei-pilot de reorganizare a penitenciarelor din întreaga țară imprimare
Implementarea inițiativei-pilot de reorganizare a penitenciarelor din întreaga țară
02.06.2021    

Astăzi, 2 iunie 2021, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției, Domnul Alexandru Pleșca, Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Domnul Dorin Lișman, de comun cu funcționarii penitenciarelor nr. 1-Taraclia, nr. 7-Rusca și nr. 10-Goian și reprezentanții Consiliului Europei au participat la atelierul de lucru privind implementarea planurilor de acțiune care vizează reorganizarea penitenciarelor, în vederea securizării dinamice și reintegrării deținuților.

În intervenția sa, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției, Domnul Alexandru Pleșca a mulțumit reprezentanților Consiliului Europei pentru sprijinul oferit la în vederea înfăptuirii justiției și a reiterat deschiderea ministerului în realizarea obiectivelor trasate, de dezvoltare și modernizare a sistemului administrației penitenciare.

În context, Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Domnul Dorin Lișman și-a manifestat deschiderea spre o colaborare de succes și de durată cu CoE în implementarea reformelor necesare sistemului administrației penitenciare întru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în detenție, menționând despre necesitatea implementării inițiativei - pilot de reorganizare a penitenciarelor (Goian, Rusca, Taraclia).

Discuțiile din cadrul atelierului de lucru au fost axate pe progresul înregistrat atât de către Administrația Națională a Penitenciarelor, cât și de fiecare penitenciar vizat, în partea ce ține de implementarea Planului de Acțiune privind reorganizarea penitenciarelor, realizat în cadrul programului „Promovarea unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova”, elaborat în anul 2020 de experții CoE în comun cu reprezentanții sistemului administrației penitenciare, totodată fiind abordate aspecte ce țin de acordarea asistenței calitative echipelor de gestionare a schimbărilor, întru asimilarea și înțelegerea corectă a proceselor, fiind stabilite prioritățile care urmează a fi realizate în perioada imediat următoare, în acest sens.

Menționăm că, atelierul de lucru se va desfășura în perioada 2-4 iunie 2021, în cadrul Proiectului ”Consolidarea reformelor din sistemul penitenciar, de probațiune și de îngrijire a sănătății în instituțiile de tip închis din Republica Moldova”. Proiectul respectiv este o continuare a programului ”Promovarea unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova”, de care a beneficiat inclusiv și sistemul administrației penitenciare.

  

 

 

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: Direcția apostilă și legalizare: tel. (+373 22) 20 14 56; (+373 22) 20 14 77; Secretariat Ministerul Justiției (+373 22) 20 14 31.
Linia instituțională pentru informare: +373 22 20 14 20
Vizitatori total: 10935689     Soluție
 
Servicii
Close