Prima / Comunicate de presă » Dialogul Republica Moldova - Uniunea Europeană privind Drepturile Omului imprimare
Dialogul Republica Moldova - Uniunea Europeană privind Drepturile Omului
13.10.2021    

Astăzi, 13 octombrie curent, la Ministerul Justiției a avut loc atelierul de lucru Dialogul Republica Moldova-Uniunea Europeană în domeniul Drepturilor Omului.

Pe parcursul ședinței de lucru, ce vizează cooperarea RM-UE, subiectele de discuție ale participanților la eveniment s-au axat pe chestiuni ce țin de evoluțiile înregistrate în politicile UE în domeniul drepturilor omului după reuniunea în cadrul Dialogului RM-EU de anul trecut.

De asemenea, a fost abordată implementarea politicilor RM în domeniul Drepturilor Omului, fiind prezentată situația actuală în domeniu și pașii care urmează a fi implementați.

În cadrul ședinței au fost discutate și aspecte privind protecția drepturilor omului în cadrul sistemului de justiție; combaterea discriminării și protecția grupurilor vulnerabile; drepturile copilului; libertatea presei și pluralismul presei; alegerile și sistemul electoral.

În mesajul său Secretarul de stat, Veronica Mihailov-Moraru a menționat: „Dialogul RM-UE este un exercițiu eficient de a aborda și a ne preocupa de subiectele aferente drepturilor omului în domeniul social și politic. Promovarea eficientă a drepturilor omului rămâne în continuare o prioritate pentru Ministerul Justiției,  în calitatea sa de promotor al politicilor în domeniu în primă instanță, dar și pentru Guvern, la general. Fapt care se regăsește în Planul de acțiuni pe termen scurt și pe termen lung al Ministerului Justiției.

Toate acțiunile promovate de autoritățile naționale trebuie să aibă un singur indicator de realizare important, și anume,  gradul de satisfacție al cetățenilor angajați în diverse raporturi juridice. Politicile sociale, libertatea presei, drepturile copiilor, lupta împotriva discriminării, egalitatea de gen sunt doar câteva din sectoarele sensibile care se regăsesc sub monitorizarea Guvernului și asupra cărora se va munci intens pentru a obține rezultate semnificative”.

Veronica Mihailov-Moraru a adus, totodată, mulțumiri Uniunii Europene și Consiliului Europei pentru asistența acordată Republicii Moldova în vederea împlementării la nivel național a tratatelor internaționale, precum și pentru rezultatele obținute de către autoritățile naționale în cadrul proiectelor și programelor de  asistență tehnică de dezvoltare a capacităților instituționale.

La finalul ședinței de lucru, participanții la eveniment au sintetizat cele mai importante concluzii și aspecte întreprinse în sectorul justiției, totodată, au identificat acțiunile care urmează a fi realizate în domeniul drepturilor omului și în justiție.

 

 

 

 

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: Direcția apostilă și legalizare: tel. (+373 22) 20 14 56; (+373 22) 20 14 77; Secretariat Ministerul Justiției (+373 22) 20 14 31.
Linia instituțională pentru informare: +373 22 20 14 20
Vizitatori total: 12127012     Soluție
 
Servicii
Close