Prima / Comunicate de presă » Ministerul Justiției se declară favorabil unei soluționări amiabile a diferendului inițiat de compania Le Bridge imprimare
Ministerul Justiției se declară favorabil unei soluționări amiabile a diferendului inițiat de compania Le Bridge
30.11.2011    

Ministerul Justiției se declară favorabil unei soluționări amiabile a cazului iniţiat de compania LE RIDGE CORPORATION LTD SRL (în continuare „compania reclamantă") la  Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „CtEDO"). Anunțul a fost făcut astăzi, într-o conferință de presă, de ministrul Justiției, Oleg Efrim, precizând că, în ceea ce privește litigiul inițiat de această companie la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Investiționale (în continuare „CIRDI"), unde compania reclamantă pretinde despăgubiri în valoare de 50 de milioane de euro, Ministerul v-a organiza un concurs pentru selectarea unei companii naţionale/internaționale de asistenţă juridică, care va asista şi va reprezenta interesele Guvernului Republicii Moldova în faţa arbitrajului internaţional.

Astfel, printre măsurile de conciliere a litigiului se propune ca oficiul Reprezentantului Guvernului Republicii Moldova la CtEDO să formuleze un demers pentru redeschiderea procedurilor judiciare urmare a cărora, după cum pretinde compania reclamantă, au fost încălcate drepturile acesteia.  Redeschiderea urmăreşte ca scop remedierea pretinselor violări ale Convenției Europene invocate de compania reclamantă în cererea înaintată Înaltei Curți de la Strasbourg.  Ministrul Justiției a subliniat, însă, că pentru asta este nevoie și de concursul Procuraturii Generale, singura instituţie, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, în drept să solicite Curţii Supreme de Justiţie reexaminarea acestui caz şi casarea hotărârilor judecătoreşti care ar fi afectat drepturile companiei reclamante.

În acest fel, potrivit lui Oleg Efrim, compania reclamantă ar putea fi repusă în drepturile şi poziţia sa inițială, iar Republica Moldova ar putea evita o nouă hotărâre a CtEDO prin care potenţial s-ar recunoaşte o violare a Convenţiei Europene. Riscul unei asemenea constatări din partea CtEDO ar putea fi eminent, din moment ce Înalta Curte a comunicat deja Guvernului cazul Le Bridge Corporation Ltd Srl v. Moldova, şi există o jurisprudenţă persuasivă, inclusiv şi în privinţa Moldovei, în care s-au examinat aceleași probleme invocate de compania reclamantă și în care CtEDO a constat deja violări, a menționat ministrul justiției.

Ministerul Justiției a reacționat astfel la comentariile tendențioase ale unor demnitari care, deși recunosc că nu dețin toată informația necesară, își permit să se declare convinși că întreaga responsabilitate pentru o eventuală responsabilitate ar aparține în exclusivitate autorităților guvernamentale. Oleg Efrim i-a îndemnat pe aceștia să se abțină de la acuzații gratuite la adresa Guvernului, deoarece, și în acest caz, chiar dacă cineva a fost lezat în drepturi, anume instanțele de judecată sunt acele autorităţi chemate în primul rând să repună partea lezată în aceste drepturi. Reprobabilă este, în opinia sa, și prestanța acelor magistrați care, prin acțiunile lor, au determinat deseori statul Republica Moldova să preia şi să plătească despăgubiri de zeci de milioane de euro din banii contribuabililor. Guvernul Republicii Moldova n-ar trebui să plătească din nou pentru erorile judecătorești, a subliniat ministrul justiției.

Compania reclamantă a fost anunțată câștigătoare concursul organizat de Ministerul Economiei pentru cele cinci magazine duty-free şi a început activitatea la finele anului 2009. Tot atunci, însă, o companie terță, care a participat la acel concurs, a cerut Judecătoriei Economice Chișinău anularea deciziei Ministerului Economiei, pe motivul lipsei experienței necesare şi neîntrunirii unor criterii de eligibilitate. Judecătoria economică a admis această cerere, în pofida unor nereguli de ordin procedural invocate de reprezentanții companiei reclamante, iar Curtea de Apel Economică și Curtea Supremă de Justiție au menținut decizia instanței de fond, cu o mențiune în partea rezolutivă care declara câștigător al concursului compania terță, fără ca astfel de pretenții să existe în acțiunea înaintată inițial. Drept urmare, la 17 august 2010 Le Bridge a adresat o cerere la CtEDO, invocând violarea Convenției Europene în ceea ce privește stabilirea instanței de judecată, încălcarea principiului securității juridice, nerespectarea principiului egalității armelor și a imparțialității, precum și nemotivarea hotărârilor. Cauza a fost comunicată în aprilie anul curent, Guvernul fiind invitat să prezinte observaţiile sale sau să-şi exprime poziţia sa asupra unei eventuale reglementări a cauzei.

Totodată, la 13 iulie 2011 Guvernul a fost informat despre faptul că d-l Franck Arif, proprietarul şi unicul asociat al companiei reclamante Le Bridge Corporation Ltd S.R.L., a supus spre soluţionarea diferendul în faţa CIDRI. Ambele proceduri sunt conexe şi, potrivit procedurilor, ambele tribunale internaţionale facilitează concilierea părţilor.

Prin urmare acţiunile autorităţilor guvernamentale urmăresc acesta eventuală reglementare şi evitarea riscurilor de a suporta nişte cheltuieli financiare majore.

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 8358549     Soluție
 
Servicii
Close