Prima / Comunicate de presă » Planul de Acțiuni pentru implementarea Strategiei de Reformare în Sectorul Justiției a fost aprobat de Guvern imprimare
Planul de Acțiuni pentru implementarea Strategiei de Reformare în Sectorul Justiției a fost aprobat de Guvern
06.12.2011    

Proiectul Planului de Acțiuni pentru implementarea Strategiei de Reformare în Sectorul Justiției pentru anii 2011-2016 a fost aprobat în ședința de azi a Guvernului. Drept urmare, documentul va fi expediat spre dezbateri și aprobare Parlamentului Republicii Moldova, care își asumă în acest fel controlul executării Strategiei de Reformare în Sectorul Justiției.

Elaborarea Planului, care prevede acțiuni concrete pentru realizarea tuturor obiectivelor cuprinse în Strategia de Reformarea în Sectorul Justiției, precum și fundamentarea financiară a acestora, început și a fost realizată în paralel cu promovarea acesteia la nivel politic, la începutul lunii septembrie, și adoptarea de către Parlament în lectură finală, pe 25 noiembrie.  Ministerul Justiției a invitat să participe toate instanțele  judecătorești, organele de anchetă penală, cele ale Procuraturii, avocații, notarii, Ministerele și celelalte instituții ale autorității publice centrale, dar și pe reprezentați societății civile interesați de realizarea unei reforme reale și profunde a Justiției în Republica Moldova.

În ședința Guvernului, ministrul Justiției, Oleg Efrim, a menționat că printre acțiunile cuprinse în Plan se numără alcătuirea unei hărți judecătorești, optimizarea numărului de judecători, revizuirea cheltuielilor de judecată, stabilirea unor criterii clare, transparente și bazate pe merit pentru procedura de sectare, numire și promovare a judecătorilor.

Des asemenea, Planul specifică acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru realizarea unuia dintre principalele obiective ale Strategiei - aplicarea unui grad de zero toleranță pentru actele de corupție. Astfel, este prevăzut un amplu complex de măsuri de încurajare și prevenire, printre care se numără majorarea salariilor actorilor din sectorul Justiției, asigurarea transparenței și aplicarea tehnologiilor informaționale. Totodată, este prescrisă și aplicarea unor instrumente specifice, cum ar fi testele periodice de integritate, aplicarea adecvată a mecanismului de control al declarațiilor de avere și proprietate, revizuirea instituției imunității judecătorilor, care îi protejează în prezent pe toți cei ce au comis acte de corupție, sau interceptarea telefoanelor de serviciu ale magistraților, procurorilor și ofițerilor de urmărire penală, care i-ar proteja pe aceștia de orice imixtiuni din mediul politic și economic.

Costurile implementării Strategiei au fost evaluate în proiectul Planului de Acțiuni, la aproximativ 124 de milioane de euro, cu 26 de milioane mai puțin decât se calculase inițial. Sarcina finanțării revine Guvernului, dar o bună parte din fondurile necesare ar putea fi asigurată și de partenerii străini ai Republicii Moldova.

 

 
Plasează în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 

   

   

Elaborarea acestei pagini web a avut loc cu susţinerea financiară a PROGRAMULUI COMUN AL UNIUNII EUROPENE ŞI AL CONSILIULUI EUROPEI "SUSŢINEREA DEMOCRAŢIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA"
sus
Harta
Contact
Tel.: (+373 22) 23 33 40
Fax: (+373 22) 23 47 97
Vizitatori total: 8358095     Soluție
 
Servicii
Close