print
Prezentarea Raportului de Evaluare a Instanțelor Judecătorești din Republica Moldova
30.10.2015

La 30 octombrie 2015 Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în parteneriat cu Programul de Consolidare a Instituțiilor Statului de Drept al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID ROLISP), au prezentat un nou Raport de Evaluare a Instanțelor Judecătorești din Republica Moldova. La eveniment au participat ministrul Justiției în exercițiu, Vladimir Cebotari, președintele CSM, Victor Micu, președinți ai tuturor instanțelor de judecată din Moldova, precum și reprezentanți ai organizațiilor internaționale. Raportul descrie schimbările ce țin de infrastructură, automatizare, volum de lucru, resurse umane, servicii pentru public și buget, și procurări în instanțele din republică care au avut loc între anii 2012 și 2015.
Raportul, elaborat în cadrul Programului USAID de Consolidare a Instituțiilor Statului de Drept (ROLISP) în colaborare cu CSM și Ministerul Justiției, oferă informații despre principalele îmbunătățiri în fiecare instanță, în rezultatul asistenței din partea USAID. Succesele programului includ un număr sporit de instanțe care utilizează modulele Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), progres simțitor în domeniul înregistrării audio a ședințelor de judecată, echipament mai performant în instanțe, condiții mai bune în arhive, mai mulți responsabili de relații cu publicul angajați, mai multe birouri de informare pentru cetățeni, progrese în domeniul automatizării evidenței contabile, precum și îmbunătățirea abilităților profesionale ale angajaților instanțelor judecătorești.
„Ne bucurăm că rezultatele care sunt astăzi prezentate în raport au o dinamică pozitivă și atestă faptul că se lucrează mult și intens pentru a obține rezultate bune. Scopul nostru este să îmbunătățim lucrurile așa ca toți cei care participă la acest proces, voi judecătorii, justițiabilii dar și partenerii de dezvoltare, care ne susțin în această cale a transformărilor să fie mulțumiți, astfel crescând calitatea justiției, dar și încrederea cetățeanului în acest sistem, care este atât de importantă pentru noi." a reiterat Vladimir Cebotari.
De asemenea, raportul prezintă o analiză a calității serviciilor pentru cetățeni în cadrul instanțelor judecătorești, precum accesul la informații, panouri informative instalate în holurile instanțelor, dar și procedurile și termenele de eliberare a copiilor de pe actele din dosare. Victor Micu, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, a apreciat eforturile Guvernului SUA îndreptate spre îmbunătățirea considerabilă a diverselor procese și servicii în instanțele judecătorești pe parcursul celor 4 ani de implementare a programului USAID ROLISP. 
"Aceste rezultate pozitive marchează o colaborare de succes. Din anul 2012, au fost făcute schimbări importante și au fost implementate îmbunătățiri în multe domenii. Instanțele judecătorești din Moldova oferă servicii mai calitative, au un grad mai înalt de automatizare și sunt mai performante. Totuși, trebuie să ne concentrăm în continuare eforturile în domeniile, în care reformele nu au fost complete. Trebuie să lucrăm în domeniul relațiilor publice și să îmbunătățim percepția generală despre sistemul judiciar în Moldova", a menționat Dl. Micu.
Programul USAID de Consolidare a Instituțiilor Statului de Drept în Moldova (ROLISP) este un program de 4 ani, care are drept scop oferirea asistenței tehnice în vederea consolidării competenței, transparenței și responsabilității în cadrul instituțiilor-cheie din sectorul justiției, pentru a îmbunătăți eficiența și profesionalismul reprezentanților sistemului judecătoresc din Moldova.

Tel Secretariat Ministerul Justiției (+373 22) 20 14 31; Direcția apostilă și legalizare: tel. (+373 22) 20 14 56; (+373 22) 20 14 77
Fax (+373 22) 23 47 97
Copyright © 2020 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova - Toate drepturile sunt rezervate.