Discuţia dintre Ministrul Justiţiei şi Ambasadorul Germaniei s-a axat asupra reformelor în domeniul justiţiei care sunt promovate în programul de guvernare. „Înţeleg fiecare cuvînt pe care îl spuneţi şi simt o schimbare de mentalitate. Cred că se simte în toate capitalele europene a poziţie pozitivă faţă de Republica Moldova şi vă îndemn să folosiţi acest moment favorabil” a spus Ambasadorul Germaniei. Dl Nicolaus von der Wenge Graf Lambsdorff a mai declarat că Germania este gata să ofere întregul sprijin şi consultanţa pentru implementarea reformelor demarate de noua guvernare.
Alexandru Tănase a subliniat că aportul Germaniei la dezvoltarea sistemului juridic din Republica Moldova a fost unul esenţial, iar cooperarea de mai departe între Republica Moldova şi Germania va aduce doar beneficii sistemului juridic din ţara noastră.Alexandru Tănase a menţionat şi despre proiectul twinning „Suport pentru dezvoltarea sistemului penitenciar în Moldova şi reforma penală”, finanţat de Comisia Europeană şi implementat de parteneri germani, care reprezintă un instrument esenţial pentru schimbarea mentalităţii colaboratorilor instituţiilor penitenciare în lucrul cu deţinuţii. Ambasadorul Germaniei a declarat, în această ordine de idei, că Guvernul Germaniei donează Departamentului Instituţiilor Penitenciare trei autospeciale pentru transportarea deţinuţilor. Prima dintre ele este gata să ajungă în Moldova la finele lunii decembrie, iar celelalte două la începutul anului 2010.
La finalul discuţiei Ministrul Justiţiei l-a invitat pe Ambasadorul Germaniei să participe la desfăşurarea lucrărilor Adunării Generale a Judecătorilor, care va avea loc sîmbătă, 31 octombrie.
