print
Anunț cu privire la prelungirea concursului pentru selectarea membrului și membrului supleant din rândul societății civile în componența Colegiului disciplinar al notarilor.
19.03.2019

În conformitate cu prevederile art. 67 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 69 din 14 aprilie 2016 cu privire la organizarea activității notarilor și pct. 11, 13 și 20 din Regulamentul Colegiului disciplinar al notarilor, aprobat prin ordinul ministrului justiției nr. 48 din 18.02.2019, Ministerul Justiției anunță prelungirea concursului pentru selectarea în calitate de membru din rândul societății civile și supleantului acestuia în componența Colegiului disciplinar al notarilor

I. Cerințele față de candidați:
• reputație ireproșabilă;
• studii superioare în domeniul dreptului;
• vechime în activitatea juridică de cel puțin 5 ani;
• în privința sa nu este instituită o măsură de ocrotire judiciară;
• nu are antecedente penale, inclusiv stinse;
• nu a fost privată de drept de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități, ca pedeapsă principală sau complimentară, printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
• cunoaște limba de stat.
II. Candidații urmează să depună personal, la adresa indicată mai jos, dosarul de concurs care va conține:
• cererea pentru participare la concurs (cu indicarea datelor de contact);
• curriculum vitae (CV);
• copia buletinului de identitate;
• copia diplomei de studii superioare de licență în drept sau un act de studii echivalent;
• copia actului ce confirmă vechimea în muncă;
• declarația pe propria răspundere că nu are antecedente penale, inclusiv stinse;
• scrisoare de motivație;
• scrisoare de recomandare a organizației din care face parte ori cu care colaborează;
• declarația pe proprie răspundere privind corespunderea copiilor de pe documentele prezentate cu originalele;
• acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

NOTĂ:
Termenul limită de depunere a documentelor pentru participare la concurs: 29 martie 2019
Telefon de contact: 022201447
Adresa poştală: mun. Chişinău, str. 31 August 1989, nr. 82, Ministerul Justiției (bir.103).
Persoană de contact: Cristina Bandur, cristina.bandur@justice.gov.md

 

Tel Direcția apostilă și legalizare: tel. (+373 22) 20 14 56; (+373 22) 20 14 77; Secretariat Ministerul Justiției (+373 22) 20 14 31.
Linia instituțională pentru informare +373 22 20 14 20
Copyright © 2021 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova - Toate drepturile sunt rezervate.