Germania va acorda sprijin Republicii Moldova la realizarea reformelor necesare în justiţie pentru îndeplinirea criteriilor de integrare în Uniunea Europeană

You are here

Germania va acorda sprijin Republicii Moldova la realizarea reformelor necesare în justiţie pentru îndeplinirea criteriilor de integrare în Uniunea Europeană

Vice-ministrul Justiţiei Oleg Efrim a participat pe 10-11 martie la Conferinţa internaţională „Criza economică şi financiară internaţională – să construim încrederea prin Lege”, organizată de către Ministerul Justiţiei al Republicii Federale Germania.

În cadrul conferinţei au fost discutate şi analizate aspectelor legale de gestiune a crizei economice şi financiare, precum şi a consolidării încrederii prin intermediul unei legislaţii adecvate şi efective.

De asemenea, în cadrul vizitei sale la Berlin, vice-ministrul justiţiei, Oleg Efrim, a avut o întrevedere cu Secretarul de Stat al Ministerului Federal de Justiţiei al Germaniei, dl Max Stadler. Cei doi oficiali au discutat despre aprofundarea şi diversificarea relaţiilor în domeniul justiţiei cu Republica Federativă Germania. Oleg Efrim a ţinut să menţioneze despre factorii care ne apropie de Republica Federativă Germania, amintind despre contribuţia Germaniei la perfecţionarea cadrului normativ al Republicii Moldova.

 

În cadrul discuţiilor au fost comunicate priorităţile de cooperare cu Ministerul Justiţiei al Republicii Federale Germania, care includ în sine reformele în domeniul justiţiei din agenda pentru anul 2010 – reforma notarială, liberalizarea sistemului de executare a hotărârilor judecătoreşti, prin instituirea executorilor privaţi, lichidarea instanţelor specializate economice şi militare, ameliorarea cadrului de activitate a ONG-urilor, reforma penitenciară prin ameliorarea condiţiilor de detenţie.

 

În acest context, Oleg Efrim a declarat că Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova mizează pe aprofundarea dialogului bilateral cu Republica Federativă Germania la nivelul politicii europene, inclusiv prin partajarea bunelor practici aplicabile în relaţiile cu UE.

 

Oficialul german a declarat că Germania este dispusă să acorde sprijin Republicii Moldova la realizarea reformelor necesare în justiţie pentru îndeplinirea criteriilor de integrare în Uniunea Europeană. De asemenea, dl Stadler a exprimat disponibilitatea autorităţilor germane de a acorda asistenţa necesară Republicii Moldova pentru depăşirea crizei constituţionale cu care se confruntă în prezent ţara noastră.

Agenda

June 2026

M T W T F S S
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30