Cea de-a doua ediție a programului guvernamental „Sprint”, lansată la Ministerul Justiției

You are here

Cea de-a doua ediție a programului guvernamental „Sprint”, lansată la Ministerul Justiției

28 martie 2024, Chișinău – Tinerii funcționari publici din cadrul Ministerului Justiției se pot înscrie la cea de-a doua ediție a programului guvernamental „Sprint”, inițiat de Cancelaria de Stat.

 

Programul a fost prezentat astăzi la Ministerul Justiției, iar experții din cadrul Institutului Național Democratic din Moldova, care implementează proiectul, le-au vorbit angajaților aflați la început de carieră despre etapele și avantajele acestuia.

 

Programul include o serie de instruiri și o vizită de studiu pentru o perioadă de două săptămâni în instituțiile relevante din Suedia, o țară europeană cu o democrație consacrată și un serviciu public model. Ulterior, participanții vor elabora proiecte de cercetare cu propuneri de politici menite să aducă o schimbare calitativă a serviciului public.

 

Această ediție va pune accent pe guvernarea democratică și construirea unei relații de încredere, serviciul public axat pe cetățean, etica profesională în practică și cercetare și planificare bazată pe date.

 

Prezent la eveniment, secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco, a încurajat tinerii să aplice la acest program, să-și dezvolte abilitățile și să contribuie la îmbunătățirea serviciilor publice.

 

Programul „Sprint” a fost lansat în 2023, de Cancelaria de Stat, în comun cu Institutul Național Democratic (NDI Moldova) și Academia Folke Bernadotte din Suedia. Cea de-a doua ediție a acestuia se va desfășura în perioada mai – august 2024. Candidații interesați sunt invitați să completeze formularul de înregistrare până la data de 15 aprilie 2024.

Content Images: 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30