Ministerul Justiției anunță concurs pentru selectarea membrului din partea Republicii Moldova la Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI).

You are here

Ministerul Justiției anunță concurs pentru selectarea membrului din partea Republicii Moldova la Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI).

ECRI este o structură a Consiliului Europei compusă din experţi independenţi aleşi din fiecare stat parte, mandatul căreia derivă din prevederile rezoluţiei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei CM Res(2002)8, adoptată la 13 iunie 2002. Scopul ECRI este de a monitoriza chestiunile ce ţin de rasism, discriminare pe bază de origine etnică, cetăţenie, culoare, religie şi limbă, precum şi xenofobie, antisemitism şi intoleranţă. Membrii ECRI evaluează nivelul de conformitate al legislaţiei, al politicilor şi altor măsuri întreprinse în domeniile respective de către state, precum şi înaintează recomandări pentru a fi implementate în acest sens la nivel naţional.

La funcția de membru al ECRI din partea Republicii Moldova este în drept să candideze persoana care:
• deţine cetăţenia Republicii Moldova;
• are studii superioare;
• cunoaște la nivel avansat una din limbile oficiale ale Consiliului Europei (limba engleză sau franceză);
• nu are apartenență politică;
• dispune de o reputație ireproșabilă și de o autoritate morală;
• manifestă o atitudine tolerantă față de grupurile minoritare, naționale, etnice și lingvistice;
• nu va accepta instrucţiuni din partea autorităților statului, organizațiilor sau persoanelor în îndeplinirea sarcinilor care rezidă din statutul de membru al ECRI;
• va aloca timpul şi aptitudinile necesare exercitării eficiente a mandatului, inclusiv pentru participarea regulată la reuniunile ECRI, întreprinderea periodică a vizitelor de ţară şi pregătirea rapoartelor şi concluziilor ECRI;
• este cu notorietate și activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului de cel puțin 5 ani, în special în domeniul combaterii discriminării și posedă expertiză recunoscută în probleme de rasism, xenofobie, antisemitism și intoleranță;
• are experiența de participare și, în special, de reprezentare a Republicii Moldova la forumuri internaționale și/sau în organizații internaționale.

Persoanele interesate urmează să depună la sediul Ministerului Justiției dosarul de particire la concurs, care include:
- cererea (în formă liberă) de participare la concurs;
- curriculum vitae, conform modelului anexat (în limba română și în una din limbile oficiale ale Consiliului Europei);
- scrisoare de motivare pentru aplicarea la respectiva funcție (în limba română și în una din limbile oficiale ale Consiliului Europei);
- copia buletinului de identitate;
- copia diplomei de studii superioare;
- certificate de competențe lingvistice, dacă există;
- copia carnetului de muncă, în cazul în care candidatul deține carnet de muncă;
- cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere);
- acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, potrivit formularului anexat;
- declarația pe propria răspundere a candidatului că nu este membru al vreunui partid politic, că
manifestă o atitudine tolerantă față de grupurile minoritare, nu manifestă atitudine negativă și diminutivă privind drepturile omului și nu manifestă atitudini rasiste, xenofobe și antisemite, nu a făcut anterior declarații și/sau acțiuni rasiste, xenofobe și antisemite sau care ar submina indivizibilitatea drepturilor omului pentru fiecare.

Dosarul complet pentru înscrierea la concurs trebuie să parvină la Ministerul Justiției până la data de 12 decembrie 2018, ora 17:00. Dosarele pot fi depuse la sediul Ministerului Justiției (mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr. 82, bir. 128), prin poștă sau prin email la adresa: secretariat@justice.gov.md. La depunerea dosarului se va menţiona "Aplicaţie pentru selecţia naţională - ECRI".
Ținînd cont de necesitatea asigurării egalității de gen și având în vedere că, în prezent, sunt insuficient reprezentate în cadrul ECRI, femeile sunt în mod special încurajate să aplice.
În termen de o zi după expirarea termenului de depunere a dosarelor, CV-urile și scrisorile de motivare ale candidaților înregistrați vor fi publicate pe pagina web oficială a Ministerului Justiției. În decurs de trei zile de la publicare, ONG-urile și persoanele interesate vor avea posibilitatea să prezinte Comisiei de selecție eventuale comentarii pe marginea candidaturilor depuse.
Membrul ECRI din partea Republicii Moldova va fi selectat în bază de concurs al dosarelor depuse, de către Comisia constituită în acest sens sub egida Ministerului Justiției.

 

 

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31