O primă viziune a serviciului de „Poliție Judecătorească”, prezentat la Ministerul Justiției

You are here

O primă viziune a serviciului de „Poliție Judecătorească”, prezentat la Ministerul Justiției

La Ministerul Justiției a avut loc prima ședință de lucru privind perspectiva creării serviciului de „Poliție Judecătorească”. Sorin Popescu, directorul Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești (AAIJ), a prezentat în cadrul ședinței motivul care a stat la baza reluării discuțiilor pe acest subiect și o primă versiune a conceptului acestei instituții.
 
În baza celor analizate, a demersurilor tuturor instanțelor judecătorești și Curților de Apel, dar și urmare a studierii exemplelor altor legislații, este evident necesară crearea serviciului de „Poliție Judecătorească”.
 
Organul poliției judecătorești, în practica altor state, se referă la un „corp de poliție specializat în asigurarea ordinii și siguranței în cadrul sistemului judiciar”. Aceștia sunt responsabili de menținerea unui mediu sigur și ordonat în cadrul tribunalelor, a instanțelor de judecată și a instituțiilor judiciare. Printre sarcinile acestor funcționari, se numără asigurarea cu pază a sediilor, prevenirea și combaterea infracțiunilor, delictelor care au loc în interiorul instituțiilor judiciare, escortarea și paza deținuților, menținerea ordinii în sala de judecată și așezarea în bună ordine a audienței.
 
În general, poliția judecătorească operează sub autoritatea instanței de judecată și este responsabilă față de aceasta pentru activitățile sale. Aceasta este parte din sistemul judiciar și este o componentă importantă a sistemului de justiție, prin autonomie funcțională în cadrul Ministerelor de Justiție.
 
În urma celor examinate, Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești a venit cu primele propuneri privind crearea și organizarea Poliției Judecătorești, care au fost prezentate în cadrul ședinței. Una dintre propunerile prezentate a fost crearea unei subdiviziuni separate, cu statut de Inspectorat în cadrul Ministerului Justiției, conform modelului propus prin Proiectul de Hotărâre de Guvern cu privire la crearea Poliției judecătorești din 2017.
 
O altă propunere, este constituirea acestui institut de poliție judecătorească ca serviciu separat (eventual departament) în cadrul Agenției de Administrare Judecătorească, care va duce la eficientizarea activității serviciului, la nivel central și în teritoriu, prin realocarea mijloacelor financiare pentru paza instanțelor de judecată și supravegherea video.
 
Totodată, urmare a discuțiilor ar fi posibil ca aceste competențe să fie preluate de către alte instituții, deja formate și cu practică în domeniu, astfel soluționându-se în termeni mai restrânși dezideratul propus.
 
Reiterăm, că ședința respectivă este un prim pas de pornire a unui proces amplu și complicat, pentru realizarea căruia este necesară implicarea mai multor actori și agrearea la nivelul necesar a conceptului de creare sau dezvoltare a acestui institut.
Content Images: 

Agenda publică

Mai 2023

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31