Proiectul de lege privind confiscarea civilă va fi îmbunătățit, urmare a recomandărilor experților Consiliului Europei

You are here

Proiectul de lege privind confiscarea civilă va fi îmbunătățit, urmare a recomandărilor experților Consiliului Europei

27 martie 2024, Chișinău – Consolidarea confiscării civile în Republica Moldova și instituirea unor mecanisme de reutilizare socială a bunurilor recuperate în urma infracțiunilor au fost subiecte discutate, timp de două zile, de către reprezentanții Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor, Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, Autorității Naționale de Integritate, autorităților responsabile de punerea în aplicare a prevederilor legii, societății civile și ai partenerilor internaționali.

 

În deschiderea discuțiilor, secretarul de stat al Ministerului Justiției, Stanislav Copețchi, a menționat că lupta împotriva corupției și recuperarea bunurilor obținute prin infracțiuni de corupție și conexe corupției sunt priorități ale actualei guvernări, asumate, în special, odată cu obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. „Confiscarea civilă este un instrument extrem de eficient în lupta cu corupția, atunci când nu este posibil să se obțină o condamnare penală. Consolidarea acestui instrument, îmbunătățirea mecanismelor de recuperare, gestionare și valorificare a bunurilor sechestrate, dar și implementarea unui mecanism de reutilizare a bunurilor confiscate sunt acțiuni prevăzute în Planul de deoligarhizare, asumat la nivel de țară anul trecut”, a subliniat secretarul de stat al Ministerului Justiției.

 

Totodată, Stanislav Copețchi a informat că Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege în acest sens, care urmează a fi definitivat și îmbunătățit, urmare a avizelor recepționate de la instituțiile statului, societatea civilă, dar și a discuțiilor cu experții internaționali. Potrivit secretarului de stat, este foarte important să avem un cadru legislativ, care să corespundă standardelor UE și recomandărilor organismelor de monitorizare ale Consiliului Europei.

 

Discuțiile au fost organizate cu suportul proiectului „Consolidarea regimului de combatere a spălării banilor și de recuperare a activelor în Republica Moldova”, în cadrul celei de-a treia faze a programului „Parteneriat pentru buna guvernare” al Uniunii Europene și al Consiliului Europei (UE/CoE), care vizează sprijinirea țărilor din Parteneriatul estic în vederea combaterii criminalității economice la nivel național și regional.

Content Images: 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30