Ministra Justiției: „În momente critice, Curtea Constituțională a fost chemată să intervină pentru a restabili echilibrul în societate”

You are here

Ministra Justiției: „În momente critice, Curtea Constituțională a fost chemată să intervină pentru a restabili echilibrul în societate”

23 mai 2025, Chișinău – „Conferința internațională de astăzi confirmă încă o dată că obiectivele țării noastre, inclusiv cele asumate de Guvernul Republicii Moldova, vizează consolidarea democrației, statului de drept și, în mod esențial, construirea unei vieți mai bune pentru fiecare cetățean.” – a declarat ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul Conferinței internaționale cu genericul – „Provocări contemporane în activitatea Curților Constituționale Europene”.

 

Ministra a pus accent pe două intervenții majore, relativ recente, ale Curții Constituționale, care au avut un impact decisiv asupra democrației și statului de drept. Prima se referă la procesul de vetting, descris ca un răspuns legitim și constituțional necesar la o criză profundă de sistem, care urmărește eliminarea corupției și restabilirea încrederii publice în justiție. Veronica Mihailov-Moraru a precizat că: „Curtea Constituțională, fiind chemată să se pronunțe asupra compatibilității procedurilor de vetting cu Legea Supremă a statului, a validat, printr-o serie de hotărâri, conformitatea acestora cu principiile constituționale, subliniind că independența justiției nu poate fi concepută în lipsa integrității. Totodată, urmare a acelor observații punctuale pe unele prevederi legale neconforme constituționalității, au fost operate ajustările necesare.

 

Al doilea exemplu evocat a fost hotărârea Curții privind neconstituționalitatea unui partid politic, într-un context în care au fost puse în discuție valorile fundamentale ale statului de drept, ale pluralismului politici și suveranității naționale. După cum a reținut și Curtea în hotărârea sa, potrivit articolului 41 alin. (4) din Constituție, declararea neconstituționalității unui partid politic nu este doar o reacție la conduita partidului din trecut, ci este în primul rând un act al democrației orientat spre viitor, care se apără împotriva unui pericol real.”, a mai adăugat ministra justitiei. 

 

Ministra Mihailov-Moraru a încheiat prin a sublinia: „Curtea Constituțională a fost chemată să intervină conform competenței jurisdicționale constituționale în situații complexe, pentru a restabili echilibrul în societate. Este esențial ca astfel de circumstanțe să rămână irepetabile. Intervenția Curții a produs acel efect de reglare necesar, corectiv și constructiv.” 

 

Evenimentul a fost dedicat celei de-a 30-a aniversări a Curții Constituționale a Republicii Moldova. 

 

Content Images: 

Agenda publică

Iulie 2026

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31