Potrivit pct. 17 alin 1) şi 3) din Regulamentul privind activitatea Comisiei de calificare și evaluare a experților judiciari, aprobat prin Hotărârea Guvernului Nr. 1411 din 27.12.2016, Ministerul Justiției anunță organizarea examenului de calificare și evaluare a activității și performanțelor experților judiciari.
La examenul de calificare sunt admise persoanele care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 40 şi care a depus sau urmează a prezenta actele prevăzute în art. 43 din Legea nr. 68 din 14.04.2017, cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar.
Totodată, persoanele care intenţionează să-şi desfăşoare activitatea în domeniul expertizei judiciare în cadrul unui birou de expertiză judiciară se admit la examenul de calificare după depunerea actelor indicate la alin. (2) art. 43, aceeași lege, la Ministerul Justiţiei şi achitarea la bugetul de stat a taxei iniţiale obligatorii în mărime de 20 de unităţi convenţionale.
Actele de referință pentru participare la examenul de calificare sau dosarul pentru participare la evaluarea ordinară cu actele şi sursele de verificare corespondente fiecărui criteriu de evaluare a performanţelor expertului judiciar (potrivit Anexei nr. 1 la Regulamentul privind procedura și criteriile de evaluare a performanţelor expertului judiciar şi modul de acordare a gradelor de calificare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 444 din 30.05.2017) urmează a fi depuse la Ministerului Justiţiei, str. 31 August 1989, 82, bir. 103, până pe data de 10 martie 2020 inclusiv.
Desfășurarea examenului de calificare și evaluare a activității și performanțelor experților judiciari va avea loc în incinta Ministerului Justiției, str. 31 August 1989, 82, la data de 18 -19 martie 2020, ora 09.00, sala 227.
Informația suplimentară privind Lista experților judiciari care solicită evaluarea ordinară și subiectele pentru examenul de calificare va fi ulterior plasată.
Persoană de contact:
Sîci - Borodin Olesea,
consultant superior, DPSJ
Telefon:022201447