Anunț privind inițierea procesului de elaborare a cadrului normativ aferent activității magistraților de legătură
- Inițiat05.05.2026
În conformitate cu acțiunile prevăzute în Foaia de parcurs privind „Statul de drept”, cap. 24, subcap. X, acțiunea 6.2, precum și în Programul național de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2025–2029, cap. 24, acțiunea 122, Ministerul Justiției este autoritatea responsabilă de elaborarea cadrului normativ aferent activității magistraților de legătură.
Proiectul de lege are drept obiectiv constituirea cadrului juridic necesar pentru selecția și schimbul de magistrați de legătură, precum și reglementarea atribuțiilor acestora, în scopul consolidării cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene și sporirea rapidității și eficienței cooperării judiciare internaționale în materie penală și, după caz, civilă.
În vederea eficientizării procesului de elaborare și definitivare a proiectului, solicităm ca propunerile înaintate de subiecții interesați să fie transmise în format electronic la adresa: secretariat@justice.gov.md.
- 05.05.2026
Mihail Slivinschi, consultant, Direcția elaborare acte normative, Telefon: (022) 20 14 69, e-mail mihail.slivinschi@justice.gov.md.