ANUNȚ privind inițierea procesului de elaborare a proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (optimizarea mecanismelor procesuale de constrângere și evitarea sustragerii de la executarea pedepsei)
- Inițiat28.01.2026
Ministerul Justiției anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (optimizarea mecanismelor procesuale de constrângere și evitarea sustragerii de la executarea pedepsei).
Scopul proiectului de lege constă în eliminarea disfuncționalităților operative ce pot surveni de la dispunerea măsurilor procesuale de constrângere până la faza de executare, asigurând astfel o mai bună coerență între măsurile preventive și cele de executare a pedepsei.
Obiectivele specifice ale intervenției legislative:
- instituirea unor măsuri de coerciție penală pentru încălcarea restricțiilor impuse prin anumite măsuri preventive privative de libertate;
- reglementarea mai clară a instituției consemnului la frontieră și instituirea consemnului de informare pentru a asigura o monitorizare eficientă, fără a aduce atingeri disproporționate dreptului la libera circulație;
- simplificarea mecanismelor operative de dare în căutare a persoanelor condamnate, concomitent cu pronunțarea sentinței.
În vederea eficientizării procesului de elaborare a proiectului de lege menționat, părțile interesate sunt invitate să transmită propuneri în acest sens până la data de 11 februarie 2026, inclusiv, la adresa: iulia.rotari@justice.gov.md și secretariat@justice.gov.md.
- 28.01.2026
Iulia ROTARI, consultant principal, Secția drept public, Direcția elaborare acte normative, tel. (022) 201-427, e-mail: iulia.rotari@justice.gov.md și secretariat@justice.gov.md.