Dezbateri pe marginea implementării reformei în avocatură

You are here

Dezbateri pe marginea implementării reformei în avocatură

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a participat la deschiderea conferinţei „Reforma în avocatură”, care s-a desfăşurat în perioada 29-30 iunie la Chişinău cu susţinerea Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ).  

„Mă bucur că am obţinut susţinerea politică pentru a reforma instituţia avocaturii, pentru că acest fapt va duce la ridicarea standardelor etice, morale şi profesionale ale avocaţilor”, a declarat Alexandru Tănase în deschiderea conferinţei. El a menţionat că negocierile pentru adoptarea amendamentelor la modificarea şi completarea Legii cu privire la avocatură au fost un proces lung şi dificil. În acelaşi timp, Ministrul şi-a exprimat convingerea că limitarea participării în proces a persoanelor fără licenţa de avocat va contribui la ridicarea calităţii actului de justiţie. 

De asemenea, Ministrul Justiţiei a apreciat contribuţia partenerilor de dezvoltare care au susţinut de la început reforma în avocatură. În acest context, el a menţionat aportul Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională, care a venit în susţinerea reformei cu acţiuni bine gândite, calificate şi prompte.  

Alexandru Tănase a menţionat sprijinul care a venit din partea IRZ-ului prin avizul expertului german Dr. Bernhard Dombek, ex-preşedintele Baroului Federal al Avocaţilor din Germania. Opinia acestuia pe marginea reformei în avocatura din Republica Moldova ne-a oferit argumente importante pentru a convinge Legislativul să adopte amendamentele în Legea cu privire la avocatură, a subliniat Ministrul Justiţiei. Reamintim că, în avizul său, expertul german a salutat amendamentele propuse în Legea cu privire la avocatură corespund în esenţă standardelor europene, apreciindu-le ca fiind un progres adevărat faţă de textul legii de până acum.

În cadrul Conferinţei „Reforma în avocatură” au avut loc discuţii asupra  amendamentelor Legii cu privire la avocatură şi modul în care vor fi implementate. 

Reforma avocaturii urmăreşte consolidarea instituţiei avocaturii şi schimbarea viziunii de ansamblu asupra rolului avocatului şi organizării profesiei de avocat. Amendamentele în Legea cu privire la avocatură prin care se reformează instituţia avocaturii au fost adoptate de Parlament în cadrul şedinţei din 28 mai 2010 şi vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Agenda publică

Iunie 2026

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30