Hotărârile judecătoreşti vor fi executate de executori judecătoreşti privaţi

You are here

Hotărârile judecătoreşti vor fi executate de executori judecătoreşti privaţi

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a prezentat astăzi noua Lege privind executorii judecătoreşti, care a fost adoptată vineri, 18 iunie, de către Legislativ. Alexandru Tănase a declarat că aceasta este una din cele mai fundamentale reforme care s-au făcut pe parcursul ultimilor zece ani în domeniul justiţiei în Republica Moldova.

Ministrul şi-a exprimat încrederea că problema neexecutării sau a executării tardive a hotărârilor judecătoreşti va rămâne în urmă, iar noul sistem de executare, care se va forma în urma acestei reforme cardinale, va reuşi să devină unul eficient. De asemenea, Alexandru Tănase a menţionat că această reformă va schimba percepţia cetăţenilor şi a statului faţă de actul de justiţie.

Legea privind executorii judecătoreşti face parte din prima etapă de pregătire a procesului de liberalizare a sistemului de executare a hotărârilor judecătoreşti. Această Lege redefineşte conceptual organizarea şi funcţionarea sistemului de executare din Republica Moldova. Astfel, în scurt timp, executorii judecătoreşti vor activa ca liberi profesionişti, similar avocaţilor şi notarilor, organizându-şi activitatea pe propria răspundere şi cheltuială.

Reforma iniţiată prin această lege, însoţită de modificările în procedura de executare (care se operează printr-un proiect de amendare a Codului de Executare, adoptat în primă lectură de Parlament), conţine soluţii şi remedii pentru carenţele actualului sistem de executare.

Astfel, problema ineficienţei şi duratei excesive a procedurii de executare se soluţionează prin instituirea concurenţei între executorii judecătoreşti, creditorul fiind liber să aleagă oricare executor judecătoresc din cei circa 70 care vor activa în circumscripţia unei Camere a executorilor judecătoreşti.

Dotarea insuficientă a actualului sistem de executare va fi soluţionată prin faptul că fiecare executor va fi liber să-şi organizeze biroul (individual sau asociat) după cum va considera de cuviinţă, angajând şi personal tehnic, scriptic, de care acum sunt lipsite oficiile de executare.

Motivaţia executorului judecătoresc pentru o activitate eficientă şi promptă este miza esenţială pentru reuşita acestei reforme. În noul sistem de executare, toate costurile executării vor fi încasate din contul debitorului, fiind legal stabilite şi impozabile pentru executorul judecătoresc, iar pentru creditor – persoană juridică – deductibile la calcularea bazei de impozitare. În acelaşi timp, onorariul executorului judecătoresc se achită doar în cazul unei executări cu succes, deci numai în cazul executării totale sau parţiale a hotărârii judecătoreşti.

Cât priveşte recuperarea sumelor rezultate din întârzierea executării, aceasta va fi făcută în interiorul aceleiaşi proceduri de executare, prin noua lege executorul judecătoresc fiind abilitat să calculeze penalităţile de întârziere, încheierea sa fiind document executoriu suficient pentru încasarea lor.

Legea în cauză oferă o serie de noi atribuţii executorului judecătoresc. Astfel, biroul executorului judecătoresc poate asigura înmânarea actelor procedurale şi a altor documente, eliminând astfel tergiversarea proceselor judiciare pe motivul că una dintre părţi nu a fost în termene utile informată. De asemenea, executorii judecătoreşti vor fi abilitaţi cu dreptul de a constata anumite fapte şi stări de fapt, iar actele de constatare vor servi drept temei pentru solicitarea prejudiciilor şi, eventual, ca probă în instanţa de judecată. În acelaşi timp, executorul va avea dreptul de a recupera pe cale amiabilă creanţele, precum şi de a concilia părţile procedurii de executare în orice fază a procedurii, cât şi în afara ei.

Printre noutăţile introduse de noua Lege, la cerinţele faţă de persoana care poate fi executor judecătoresc, apare criteriul reputaţiei ireproşabile şi necesitatea efectuării unui stagiu pentru a fi admis în profesie. În acelaşi timp, în premieră, Legea impune executorului judecătoresc obligaţia de a participa anual la cursuri de instruire şi perfecţionare profesională cu o durată totală de cel puţin de 18 ore academice.

La stabilirea numărului de executori judecătoreşti pe ţară vor fi luate în consideraţie mai multe criterii, precum o unitate de executor judecătoresc la 22 mii locuitori, întinderea teritorială a localităţii şi volumul de lucru al executorului judecătoresc. În acelaşi timp, în circumscripţia fiecărei instanţe judecătoreşti din republică vor activa cel puţin 2 executori judecătoreşti, fiind astfel asigurată acoperirea uniformă şi integrală a republicii cu executori judecătoreşti.

În acelaşi timp, reformarea sistemului de executare nu va duce la disponibilizarea automată a persoanelor care activează în actualul sistem de executare. Astfel, la cerere,  persoanelor care activează la data intrării în vigoare a noii Legi cu privire la executorii judecătoreşti în sistem şi care corespund cerinţelor stabilite de Lege pentru exercitarea funcţiei de executor judecătoresc, le vor fi eliberate licenţe pentru activitatea de executori judecătoreşti în localitatea unde activează la momentul intrării în vigoare a Legii, fără susţinerea concursului. 

Executorii îşi vor putea organiza activitatea fie într-un birou individual, fie în birou asociat şi vor fi obligaţi să-şi asigure activitatea prin încheierea unui contract de asigurare a riscurilor profesionale cu o companie de asigurări.

Noul sistem va avea organe de autoadministrare teritoriale – este vorba de Camerele Teritoriale ale executorilor judecătoreşti şi un organ de autoadministrare central – Uniunea Naţională a executorilor judecătoreşti. Totodată, în Ministerul Justiţiei va fi instituită o structură care va asigura controlul activităţii executorilor judecătoreşti.

Legea privind executorii judecătoreşti intră în vigoare după 2 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

Menţionăm că adoptarea Legii privind executorii judecătoreşti face parte din acţiunile ce se înscriu în priorităţile Programului de activitate al Guvernului „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare” pentru anii 2009-2012, prin care Guvernul şi-a asumat reformarea sistemului de executare a hotărârilor judecătoreşti prin instituirea sistemului de executori judecătoreşti privaţi.

Agenda publică

Octombrie 2025

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31