Ministerul Justiţiei reia negocierile pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul dialogului cu Uniunea Europeană pentru semnarea Acordului de Asociere

You are here

Ministerul Justiţiei reia negocierile pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul dialogului cu Uniunea Europeană pentru semnarea Acordului de Asociere

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a reluat astăzi, 21 iunie 2010, negocierile pentru semnarea Acordul de cooperare între Republica Moldova şi Eurojust.

 

În acest sens, Ministrul Justiţiei a avut o întrevedere cu delegaţia Eurojust, instituţie a Uniunii Europene care coordonează acţiunile autorităţilor competente din statele membre ale Uniunii Europene în domeniul cooperării judiciare împotriva crimelor transnaţionale grave.

 

„Guvernul Republicii Moldova consideră o prioritate stabilirea relaţiilor de parteneriat cu toate instituţiile europene. Îndeosebi, este important şi principial să ajungem la un numitor comun cu Eurojust pentru a semna un Acord de cooperare, care ne-ar permite schimbul de informaţii şi experienţă menite să amelioreze lupta împotriva criminalităţii organizate şi transfrontaliere”, a declarat Ministrul Justiţiei.

 

Alexandru Tănase a amintit oficialilor europeni că integrarea europeană este o prioritate naţională, iar semnarea Acordului de cooperare cu Eurojust este o etapă importantă în procesul de apropiere de UE. Cooperarea Republicii Moldova cu Eurojust constituie un domeniu prioritar al negocierilor dintre RM-UE privind Acordul de Asociere, iar Republica Moldova a demarat un amplu program de reforme în acest sens, care vizează instituţiile fundamentale ale statului pentru instaurarea unor mecanisme democratice, a subliniat Ministrul Justiţiei.

 

Pentru semnarea unui Acord de cooperare cu Eurojust, Republica Moldova urmează să asigure armonizarea legislaţiei naţionale în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal la acquis-ul comunitar.

 

Delegaţia Eurojust se află într-o vizită de documentare în Republica Moldova în  perioada 21-22 iunie 2010 şi va avea mai multe întrevederi cu autorităţile Republicii Moldova, inclusiv Procuratura Generală şi Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.

Agenda publică

Octombrie 2025

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31