
15 mai 2025, Chișinău – Ministerul Justiției, în parteneriat cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii, a organizat miercuri, 14 mai 2025, un atelier de lucru dedicat consolidării activității Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar (CNDIU). În contextul geopolitic actual și al obligațiilor internaționale asumate de Republica Moldova, funcționarea eficientă a Comisiei este esențială pentru prevenirea încălcărilor dreptului internațional umanitar (DIU), integrarea standardelor internaționale în legislația națională și pregătirea pentru eventuale situații de conflict sau criză umanitară.
Membrii Comisiei, care reprezintă mai multe instituții guvernamentale competente pe domeniul DIU, au discutat despre fundamentele acestuia și diferențele între principalele sale concepte, provocările în conflictele contemporane, inclusiv protecția persoanelor în contextul noilor tipuri de conflicte. De asemenea, au fost abordate măsurile pe care statele trebuie să le adopte pentru a respecta normele internaționale, rolul comisiilor naționale de DIU și actualizările din cadrul Conferinței Internaționale a Inițiativei Globale de DIU.
Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Eduard Serbenco, a subliniat importanța colaborării interinstituționale și a respectării normelor DIU în situații de conflict, evidențiind contribuția Ministerului Justiției în coordonarea activității Comisiei și în asigurarea corelării legislației naționale cu normele internaționale.
Ministerul Justiției reafirmă angajamentul său de coordonare a activității Comisiei pentru a asigura realizarea obiectivelor ei, continuând să coopereze strâns cu Comitetul Internațional al Crucii Roșii și alte organizații internaționale, în scopul promovării respectării normelor umanitare internaționale.