Ministrul Justiţiei a avut o întrevedere cu Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului

You are here

Ministrul Justiţiei a avut o întrevedere cu Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului

Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, în cadrul reuniunii Consiliu ONU pentru drepturile omului de la Geneva, a avut o întrevedere cu doamna Navanathem Pillay, Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.

În cadrul dialogului dintre Alexandru Tănase şi Navanathem Pillay s-a discutat despre activitatea desfăşurată de către Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (ÎCDO) şi ale structurilor sale specializate în Republica Moldova. Ministrul Justiţiei i-a comunicat comisarului ONU despre faptul că Guvernul moldovenesc acordă o atenţie deosebită cooperării cu ONU şi apreciază înalt prezenţa şi activitatea unor instituţii specializate ale ONU în RM, inclusiv a Oficiului ÎCDO, care sprijină de o manieră substanţială eforturile interne în diferite domenii, prin intermediul proiectelor sale. 


De asemenea, Alexandru Tănase a menţionat că Guvernul Republicii Moldova atribuie un rol esenţial promovării şi protecţiei drepturilor omului, prioritate inclusă şi în Programul de activitate al noii guvernări. Tot în acest context el a subliniat că pornind de la acest angajament, Republica Moldova doreşte să imprime o nouă valenţă a drepturilor omului  atât la nivel naţional, dar şi regional şi internaţional prin obţinerea statutului de membru al Consiliului pentru Drepturile Omului pentru perioada 2010-2013.

Ministrul Justiţiei a mai spus că Republica Moldova îşi asumă voluntar angajamentele  în domeniul drepturilor omului, care vin să susţină candidatura ţării noastre, dar şi a aspiraţiilor de a fi o ţară activă în cadrul celui mai prestigios for mondial al drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

La final, Alexandru Tănase i-a comunicat doamnei Navanathem Pillay dorinţa Guvernului Republicii Moldova de a o vedea în cadrul unei vizite de lucru la Chişinău, care va oferi posibilitatea stabilirii perspectivelor de colaborare pentru viitor.


Agenda publică

Octombrie 2025

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31