
19 decembrie 2025, Chișinău – Gradul de avansare în implementarea acțiunilor din Foaia de parcurs privind „Funcționarea instituțiilor democratice” (FDI) a fost discutat cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Delegației Uniunii Europene la Chișinău, în cadrul ședinței de raportare desfășurate pe platforma Ministerului Justiției.
Membrii Grupului de lucru FDI au prezentat statutul angajamentelor asumate pentru fiecare bloc tematic. De la aprobarea documentului, au fost făcute mai multe progrese, printre care: operare de modificări legislative care permit combaterea și pedepsirea corupției electorale, dezvoltarea și pilotarea metodologiei de combatere a amenințărilor informaționale, consolidarea mecanismelor de transparență în procesul decizional și creșterea transparenței și accesului la informație care vizează Parlamentul.
Măsurile analizate din Foaia de parcurs prevăd și: eficientizarea cooperării interinstituționale în context electoral, fortificarea pluralismului mediatic, combaterea dezinformării și întărirea comunicării strategice a instituțiilor publice. La nivel parlamentar, discuțiile au vizat creșterea transparenței procesului legislativ, îmbunătățirea mecanismului de consultare publică și asigurarea calității legilor, inclusiv alinierea acestora la acquis-ul UE. Totodată, au fost analizate progresele privind consolidarea rolului societății civile, prin crearea unui cadru favorabil de activitate, acces sporit la informație și implicare în procesele decizionale, conform bunelor practici europene.
Discuțiile au vizat și măsurile care pot accelera implementarea angajamentelor, precum și recomandările din Raportul de țară al Comisiei Europene, inclus în Pachetul de extindere al UE 2025, cu accent pe așteptările privind livrabilele viitoare.
Din componența Grupului de lucru FDI fac parte reprezentanți ai Parlamentului, Comisiei Electorale Centrale, Cancelariei de Stat, Agenției Servicii Publice, Ministerului Finanțelor, Procuraturii Generale, Centrului Național Anticorupție, Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării, precum și ai Biroului pentru Integrare Europeană.
Foaia de parcurs privind Funcționarea Instituțiilor Democratice este un document strategic esențial în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Aceasta include pașii concreți pe care autoritățile de la Chișinău trebuie să-i întreprindă cu scopul de a consolida instituțiile democratice și buna guvernare.



