Sergiu Litvinenco: „Apreciez faptul că doamna Drăgălin a decis să pună umărul la dezvoltarea Republicii Moldova prin implicarea plenară în lupta împotriva corupției”

You are here

Sergiu Litvinenco: „Apreciez faptul că doamna Drăgălin a decis să pună umărul la dezvoltarea Republicii Moldova prin implicarea plenară în lupta împotriva corupției”

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a participat în această dimineață, împreună cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la prezentarea șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Drăgălin, care de astăzi și-a început activitatea.

„Procesul de selectare a procurorului șef al Procuraturii Anticorupție a fost unul complex și realizat după reguli noi, convenite cu mai mulți parteneri de dezvoltare. Într-un final, consider că atât comisia de preselecție, cât și Consiliul Superior al Procurorilor au ales cel mai bun candidat dintre cei care au participat la concurs. Apreciez foarte mult faptul că doamna Drăgălin a lăsat o carieră de succes în Statele Unite ale Americii și a decis să pună umărul la dezvoltarea Republicii Moldova prin implicarea plenară în lupta împotriva corupției. Dacă vom combate corupția în mod eficient, atunci vor fi create și premisele pentru o dezvoltare durabilă”, a spus Sergiu Litvinenco.

Ministrul Justiției și-a exprimat încrederea că experiența de lucru în calitate de procuror federal din SUA o va ajuta pe Veronica Drăgălin să atingă obiectivele propuse în conceptul de management și dezvoltare instituțională cu care a participat la concurs: combaterea corupției, reformarea instituției prin îmbunătățirea și eficientizarea proceselor. „Cu alte cuvinte, o reformă structurală serioasă, care va face ca Procuratura Anticorupție să devină o instituție puternică și rezistentă în timp, indiferent de schimbările politice sau guvernamentale din țară. Și, evident, pe lângă reformarea propriu-zisă, este nevoie ca Procuratura Anticorupție să obțină rezultate concrete în domeniul combaterii corupției, rezultate pe care le așteaptă societatea și cetățenii. Vedem în ultima vreme că există unele progrese. Dar, lucrurile trebuie accelerate și făcute cu mare grijă. Viteza nu trebuie să prevaleze asupra calității”, a menționat Sergiu Litvinenco. 

Ministrul i-a urat succes Veronicăi Drăgălin și a asigurat-o că are tot sprijinul din partea Ministerului Justiției, care este gata să pună umărul la realizarea obiectivelor pe care și le-a propus. „Suntem deschiși să promovăm toate modificările legislative care sunt necesare pentru eficientizarea activității organelor procuraturii”, a încheiat Sergiu Litvinenco.

Content Images: 

Agenda publică

Septembrie 2022

L M M J V S D
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30