Începând cu 5 iulie curent deţinuţii din Moldova vor avea acces la servicii stomatologice performante, care corespund standardelor de tratament dentar şi diagnoză a maladiilor cavităţii bucale. Acest lucru va fi posibilă graţie deschiderii în cadrul Spitalului sistemului penitenciar a unui cabinet medical performant, dotat cu o instalaţie stomatologică modernă şi mobilier medical corespunzător.
„O atitudine umană faţă de persoanele aflate în detenţie este o premisă serioasă şi importantă pentru re-socializarea şi reîncadrarea acestor persoane în societate” a declarat Ministrul Justiţiei la deschiderea cabinetului stomatologic de penitenciarul 16 Pruncul. De asemenea, ministrul a apreciat susţinerea acordată de partenerii de dezvoltare care, înţeleg că, de atenţie trebuie să se bucure nu numai oamenii aflaţi în libertate, dar şi cetăţenii aflaţi în detenţie.
Penitenciarul 16 Pruncul - este unica instituţie medicală specializată a sistemului penitenciar în cadrul căreia deţinuţii pot efectua investigaţii medicale, intervenţii chirurgicale, precum şi tratament medicamentos. De asemenea în cadrul acestei instituţii sunt trataţi de TBC persoanele infectate, asigurîndu-se astfel izolarea deţinuţilor bolnavi de cei sănătoşi. Tratamentul stomatologic al deţinuţilor a fost asigurat şi pînă în prezent, însă echipamentul medical nu permitea realizarea în deplină măsură a tuturor formelor de tratament dentar, dat fiind faptul că instalaţia stomatologică era de generaţie veche.
Reparaţia cabinetului, precum şi instalaţia stomatologică a fost oferită de către Asociaţia „Concordia - Proiecte Sociale” (Austria), care prin suportul oferit şi-a exprimat dorinţa de a realiza iniţiative în domeniul asistenţei medicale şi sociale a deţinuţilor din Republica Moldova. Cu ocazia evenimentului dat un grup de reprezentanţi ai asociaţiei sus-menţionate din Austria au vizitat astăzi Penitenciarul 16 şi au avut posibilitatea de a dialoga cu personalul medical şi a evalua necesităţile de asistenţă din această instituţie.
CONCORDIA şi-a început activităţile în Republica Moldova din anul 2004, reuşind să investească până în anul 2009 17 mil. € Alte 8 mil. € au fost achitati pentru cheltuielile curente şi bunuri de consum, în total pînă în prezent Concordia a investit in ţara noastră 25 mil euro.