
11 septembrie 2026, Chișinău – În ajunul Zilei profesionale a notarului, conducerea Ministerului Justiției a adresat un mesaj de felicitare comunității notariale, în cadrul Conferinței științifico-practice „Moștenirea cu element de extraneitate”, organizată cu acest prilej.
Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a evidențiat rolul notarilor în aplicarea riguroasă a legii, asigurarea securității raporturilor juridice și protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor.
„Apreciaz deschiderea comunității notariale către modernizare. Pe lângă faptul că păstrați tradițiile, valorile fundamentale ale profesiei, anticipați schimbările și vă conectați la evoluțiile societății, ale economiei și ale raporturilor juridice. În acest proces de modernizare, digitalizare și utilizare a tehnologiilor moderne, inclusiv a S.I. e-Notariat, ne dorim să cooperăm în continuu și să ne îngrijim de creșterea accesibilității și calității serviciilor, dar, în același timp, să păstrăm standardele de securitate juridică”, a declarat ministrul.
În ceea ce privește tema conferinței, Vladislav Cojuhari a subliniat că mobilitatea cetățenilor din țara noastră, relațiile familiale și patrimoniale create peste hotare, precum și investițiile și proprietățile deținute în diferite jurisdicții fac ca succesiunile cu element de extraneitate să fie tot mai frecvente și mai complexe. În astfel de situații, activitatea notarului presupune atât o bună cunoaștere a dreptului național, cât și înțelegerea mecanismelor dreptului internațional privat, identificarea normelor aplicabile și, după caz, cooperarea cu profesioniști și instituții din alte jurisdicții.
„Ministerul Justiției, prin propria misiune, va continua să susțină dezvoltarea unui sistem notarial modern și adaptat necesităților actuale ale societății. Considerăm că dialogul permanent dintre Ministerul Justiției, Camera Notarială și membrii comunității notariale este necesar și edificator pentru dezvoltarea profesiei, cât și pentru serviciile juridice așteptate de cetățeni”, a mai adăugat ministrul Cojuhari.
Secretarul general al Ministerului Justiției, Viorica Grecu, a adresat, la rândul său, un mesaj de felicitare și apreciere comunității notariale.
„Cunoaștem că profesia de notar se bucură de o înaltă încredere în societate. Știm că munciți mult să reconfirmați permanent această încredere prin calitatea serviciilor, prin conduită profesională ireproșabilă, prin respectarea principiilor de legalitate și imparțialitate și prin capacitatea profesiei de a răspunde schimbărilor care au loc în societate, de a se moderniza”, a declarat Viorica Grecu.
Cu prilejul Zilei profesionale, mai mulți notari au primit diplome de onoare din partea conducerii Ministerului Justiției. Conferința a reunit reprezentanți ai profesiei notariale din Republica Moldova, România, Germania și Franța.




