
11 septembrie 2026, Chișinău – Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a participat la Conferința internațională cu genericul „Securitate și libertate: avocații ca gardieni împotriva abuzului de putere”, organizată de Uniunea Avocaților din Republica Moldova.
În mesajul adresat comunității avocaților, ministrul a vorbit despre relația dintre instituțiile statului și profesia de avocat și despre responsabilitatea comună pentru buna funcționare a justiției.
„Responsabilitatea, respectul și încrederea sunt repere care trebuie să se regăsească, în mod reciproc și constant, în cooperarea noastră instituțională. Iar din partea Ministerului Justiției, continuăm să elaborăm politici care să susțină standarde înalte de integritate, independență profesională și calitate în serviciul cetățenilor”, a declarat Vladislav Cojuhari.
Conferința, ajunsă la cea de-a IV-a ediție, a adus în discuție independența profesiei de avocat, accesul efectiv la justiție și rolul avocaturii în protejarea drepturilor și libertăților, precum și transformările pe care digitalizarea le aduce practicii juridice. Evenimentul a reunit avocați, experți internaționali și reprezentanți ai instituțiilor de profil.


